Treceți la conținutul principal

George şi Sorin

Nu ştiu câţi oameni îl ştiu pe George Topârceanu, omul după care s-a numit o stradă perpendiculară cu a mea.

George, într-una din poeziile sale, Balada unui greier mic, încheie în felul următor:
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!


Sorin, într-una din poeziile sale, Vânatul fiarei, spune într-unul din versuri "Nu pot să mai lupt, sunt prea obosit", pentru ca apoi să încheie în felul următor:
Şi ochii-i închid...
Cra...Cra...
Corbul mânca.

În afară de evidenta asemănare a interjecţiilor folosite, "Cri-cri-cri" de către George, respectiv "Cra... cra..." de către Sorin, am observat încă o legătură, poate ceva mai discretă la prima vedere, dar doar la prima vedere.

Greierul din poezia lui George reprezintă tocmai vânatul fiarei din poezia lui Sorin. Greierul trist şi necăjit, hăituit de fiară, nu mai poate lupta, e prea obosit, cedează în faţa corbului, care nici în timp ce devorează prada nu poate renunţa la înfricoşătoarea sa vorbă: "Cra... cra..."

Notă: Din păcate doar poezia lui George se poate citi în întregime. Vânatul fiarei este încă o poezie nepublicată.

Comentarii

Anonim a spus…
Sorin care? Nu stiu nici un poet Sorin... Hmmm... :p
Pretioase observatii... imi amintesc cu drag (lol) de zilele in care analizam textul la orele de literatura... Frumoase zile :)

Postări populare de pe acest blog

R.I.P. Read My Mind, Polly Says Hi

Observ ca nu mai publica nimeni nimic, well I guess I just did it :) Nu am nimic de scris de fapt, ah da, un banc dragut, probabil voi il stiti deja :)) Iepurasul vorbeste cu ursul: -Ursule au facut oamenii bere cu numele tau -Da, ma? -Da. Se duce ursul la magazinul de langa padure si spune: -Dati-mi si mie un Danut.

Asemănarea

Hobby-ul meu preferat, in Munchen, este sa observ oamenii in metrou. Azi ma gandeam la cum ne maturizam pe parcursul vietii, si ma refer mai mult la limbajul corpului nostru.  Copii nu stau locului pe scaun. Se misca de parca un scaun nu este un scaun, este un obiect de care te folosesti sa stai. Podeaua nu este podea, podeaua este acea platforma pe care gasesti tot felul de comori, sau lava. Iar pentru multi copii, oamenii din afara lumii lor, nu exista. Prin urmare sunt galagiosi si se misca in voie printre straini.   Adolescentii stau doar cu telefonul in mana intr-o pozitie de obicei expresiva cu moda pe care o poarta. Si tot timpul ocupati. Ei fac ce altul nu stie sa faca, ei sunt tot timpul outsider-ii. Pe cei din categoria care urmeaza dupa adolescenti, ii vad ca pe niste oameni ce se straduiesc sa se pacaleasca cum ca ar fi descoperit cum functioneaza viata. Limbajul lor este destul de plictisitor, dar as vrea sa stiu la ce se gandesc cat stau ei asa privind in gol.  Ur