Treceți la conținutul principal

Despre Tulip...

De la Anonim

Ieri am intrebat-o pe Tulip daca ii place in America. A luat un teanc de hartii si le-a aruncat nervoasa pe jos. Am dedus ca e un NU mare - mare.

Am inceput viata mea in America in acelasi timp cu Laleaua orientala. Imi amintesc prima zi in care ni s-a aratat tot hotelul. Era dupa o lunga zi de munca, toata lumea era obosita si singurul lucru la care ne gandeam era cum sa plecam mai repede acasa... Am avut indrazneala sa ne grabim putin si sa vorbim intre noi. Tulip a noastra a inceput sa tipe la noi :

"Liniste! Vreau sa invat tooot!" Okkk....
Apoi a venit fatidica zi in care l-am pupat pe Kal la lucru si ...daaaaa... nu era nimeni in jur! Cel putin asa credeam... Pana am auzit vocea bine cunoscuta:
"Guuuuuuuuuuuuys... I've seen that!" Urmata de urarile de bine pentru Kal:
"Marcy (ok ok ;puteti sa radeti) e aici de o luna si deja esti cu ea! Good job Kalpesh!"
Cred ca pentru o zi mi-as dori sa fiu naiva ca si Tulip... Ar fi multe de spus despre ea...
Sa consideram ca acasta e doar prima parte!
Etichete:

Comentarii

Liuda a spus…
Tulip a noastra facea parte dintr-o specie pe cale de disparitie....era incredibila....putea sa te faca sa zambesti si dupa 16 ore de munca....am auzit despre ea cu cateva zile inainte de a imi incepe munca la aruncat de resturi de mancare...era pierduta in spatiu...asa o descrieau fetele...ea vroia sa stie totul..dar nu facea efort...se misca greu...cand ii vorbeai se uita prin tine la cel mai apropiat perete...vorbea mult..dar nu cred ca stia nici ea exact despre ce...daca o ruga-i ceva se dadea pierduta pentru un sfert de ora...era imposibil sa te superi pe ea pentru ca facea mutra motanului din Shreck...nu iti doreai 2 lucruri..sa fii in echipa cu Tulip si sa ti se alature pentru masa de jumate de ora din "cafeteria" ...la inceput am crezut ca nu stie prea bine limba si nu ne intelege...dar apoi am aflat ca facea facultatea in Anglia...intr-o zi nu am m-ai vazut-o....a plecat si nu s-a mai intors...si-a dat seama ca golind pahare de bauturi si "desertand" farfurii cu resturi de mancarenu era exact ce vroia ea sa invete si nu o va ajuta prea mult atunci cand tatal ei va deschide hotelul...

P.S. ....dupa plecarea ei nu am mai zambit....
19 decembrie 2009 la 03:20
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

R.I.P. Read My Mind, Polly Says Hi

De la Anonim
Observ ca nu mai publica nimeni nimic, well I guess I just did it :) Nu am nimic de scris de fapt, ah da, un banc dragut, probabil voi il stiti deja :)) Iepurasul vorbeste cu ursul: -Ursule au facut oamenii bere cu numele tau -Da, ma? -Da. Se duce ursul la magazinul de langa padure si spune: -Dati-mi si mie un Danut.
2 comentarii
Citiți mai multe

Asemănarea

De la
Un comentariu
Citiți mai multe
De la
Hobby-ul meu preferat, in Munchen, este sa observ oamenii in metrou. Azi ma gandeam la cum ne maturizam pe parcursul vietii, si ma refer mai mult la limbajul corpului nostru.  Copii nu stau locului pe scaun. Se misca de parca un scaun nu este un scaun, este un obiect de care te folosesti sa stai. Podeaua nu este podea, podeaua este acea platforma pe care gasesti tot felul de comori, sau lava. Iar pentru multi copii, oamenii din afara lumii lor, nu exista. Prin urmare sunt galagiosi si se misca in voie printre straini.   Adolescentii stau doar cu telefonul in mana intr-o pozitie de obicei expresiva cu moda pe care o poarta. Si tot timpul ocupati. Ei fac ce altul nu stie sa faca, ei sunt tot timpul outsider-ii. Pe cei din categoria care urmeaza dupa adolescenti, ii vad ca pe niste oameni ce se straduiesc sa se pacaleasca cum ca ar fi descoperit cum functioneaza viata. Limbajul lor este destul de plictisitor, dar as vrea sa stiu la ce se gandesc cat stau ei asa privind in gol.  Ur
2 comentarii
Citiți mai multe