Treceți la conținutul principal

Pinkie


La requestul lui Daniel.

Pinkie e o persoana mica. De culoare nu ma leg, este culoarea vietii, iar ca sa te legi de degetul mic este ca si cum te-ai lega la cap cand nu te doare, insa asemanarea cu cel din urma este izbitoare, doar pinkie este un deget sensibil mai mic decat celelalte degete, fie de la picioare, fie de la maini.

Inainte sa trec de nume nu pot insa sa nu il fac pe Trifa fericit. Da, da, pe Trifa. Porecla de pinkie vine de la Britney Spears.

Pinkie e in poza alaturi de ce ar fi trebuit sa fie o fantana. Ii place sa faca poze in tot felul de locuri. Norocul e ca nu se poate catara mai mult de jumatate din inaltimea ei. In poza si-a depasit putin limitele, recunosc.

Una dintre primele dati cand m-a chemat in oras a fost la teatru. M-a chemat pe mine si vreo 20 de persoane. Nu erau locuri in sala dar a fost frumos ca ne-a chemat. In Europa a fost putin mai altfel. Una peste alta se razgandeste des. Nu, stai, ca nu zic bine. Ma rog... cand hipervenitleaza e clar ca nu stie nici ea ce o sa faca. E un fel de Nicolita cand primeste mingea.

Mi-a spus ca tipul asta ii place.

In rest ce ar mai fi de spus. Primele doua comenzi intr-un bar sunt meniul. Apoi cand intalneste chelnerul a treia oara se precipita si comanda ceva la intamplare, uneori din afara meniului. Asta pune si mai mare presiune pe ea. E una din putinele ipostaze pe care nu o considera un moment kodak. Sau poate ma insel eu.

In final mi-l imaginez, cu greu, pe Trifa cu Chitu si cu Pinkie la o masa. Trifa ar comanda: un bloody mary pt chitu, un trifazico pt mine si o un meniu pentru pinkie. Ingrozitor nu-i asa?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

R.I.P. Read My Mind, Polly Says Hi

Observ ca nu mai publica nimeni nimic, well I guess I just did it :) Nu am nimic de scris de fapt, ah da, un banc dragut, probabil voi il stiti deja :)) Iepurasul vorbeste cu ursul: -Ursule au facut oamenii bere cu numele tau -Da, ma? -Da. Se duce ursul la magazinul de langa padure si spune: -Dati-mi si mie un Danut.
Hobby-ul meu preferat, in Munchen, este sa observ oamenii in metrou. Azi ma gandeam la cum ne maturizam pe parcursul vietii, si ma refer mai mult la limbajul corpului nostru.  Copii nu stau locului pe scaun. Se misca de parca un scaun nu este un scaun, este un obiect de care te folosesti sa stai. Podeaua nu este podea, podeaua este acea platforma pe care gasesti tot felul de comori, sau lava. Iar pentru multi copii, oamenii din afara lumii lor, nu exista. Prin urmare sunt galagiosi si se misca in voie printre straini.   Adolescentii stau doar cu telefonul in mana intr-o pozitie de obicei expresiva cu moda pe care o poarta. Si tot timpul ocupati. Ei fac ce altul nu stie sa faca, ei sunt tot timpul outsider-ii. Pe cei din categoria care urmeaza dupa adolescenti, ii vad ca pe niste oameni ce se straduiesc sa se pacaleasca cum ca ar fi descoperit cum functioneaza viata. Limbajul lor este destul de plictisitor, dar as vrea sa stiu la ce se gandesc cat stau ei asa privind in gol.  Ur

Asemănarea